vineri, 29 iunie 2007

Fan Harry Potter?

În iulie va apărea şi la noi Harry Potter şi Ordinul Phoenix. Dacă sunteţi pasionaţi de seriile Harry Potter, atunci puteţi afla mai multe de pe următorul site, cu condiţia să ştiţi engleză :
Tot ce vrei să ştii despre Harry Potter

Live free or die hard - trailer


30 şi ceva

Aşa se va numi următorul film al regizorului Radu Muntean, pe care speră să-l termine înainte de începerea festivalurilor importante de anul viitor, cum ar fi Cannes sau Berlin.
Filmările vor începe în luna septembrie, la Neptun şi vor dura aproximativ 27- 28 de zile.
Subiectul îl constituie întalnirea unui grup de prieteni, cu vârste de peste 30 de ani, la mare de 1 Mai, în locul în care îsi petreceau timpul în adolescenţă.
În rolurile principale vor juca Dragoş Bucur, Cornel Brănescu, Alexandru Vancica şi, probabil, actriţa Anamaria Marinca, interpreta Otiliei în filmul lui Mungiu, premiat cu Palme d'Or.
Spor la treabă!

Detalii

Oscar pentru Mungiu?

Nu pot răspunde la această întrebare pentru simplul motiv că pelicula 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu a apărut încă în Bucureşti (?!?) şi nici nu va apărea mai devreme de 13-15 septembrie ... Mi se pare cel puţin ciudată această alegere, la câteva luni după ce tot românul ştia de premiul Palme d'Or obţinut de film la Festivalul de la Cannes. Pe mine ma irită această situaţie, deşi cred că cei mai mulţi cinefili au downloadat deja filmul de pe reţea ...
Revenind la Oscar, în fiecare an Centrul National al Cinematografiei (CNC) poate propune un singur film pentru Academia Americană de Film, dintre cele care au rulat cel puţin o săptămână în România între 1 octombrie 2006 şi 30 septembrie 2007.
Habar n-am dacă acest film e de trimis la Oscar, însă îi urez multă baftă!

Detalii

duminică, 24 iunie 2007

California dreamin' (Nesfârşit) (2007)- râzi de te prăpădeşti

Regizor : Cristian Nemescu (decedat pe 24 august 2006, într-un accident de maşină)

Distribuţie : Armand Assante, Răzvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru

Gen : comedie, dramă

Durată : 145 minute

Limba : engleză, română, spaniolă, italiană

Povestea : Doiaru (Răzvan Vasilescu) este un şef de staţie corupt care opreşte un tren ce transportă echipament militar NATO în timpul războiului din Kosovo, 1999. Astfel, oricât insistă comandantul american (Armand Assante) sau câte telefoane primeşte „de sus”, Doiaru nu vrea sub nici o formă să lase trenul să plece până nu i se prezintă actele. Astfel că tot echipajul este forţat să rămână timp de trei zile în sat, participând şi la petrecerea dată de primar (pentru a doua oară în anul respectiv) cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la întemeierea satului Căpâlniţa.

Impresii : Replici colorate şi pline de umor, situaţii comice iscate din cauza diferenţelor culturale şi de limbaj între români şi americani. Deşi este puţin cam lungă (să nu uităm că filmul este neterminat), pelicula românească are un farmec aparte şi nu plictiseşte cinefilul. Vi-l recomand cu drag!

Nota mea : 9

Premii : câştigător al premiului Un Certain Regard în cadrul Festivalului de la Cannes

California dreamin' (Nesfârşit) Trailer



Ocean's thirteen (2007)... de tot râsul

Regizor : Steven Soderbergh

Distribuţie : George Clooney, Brad Pitt, Matt Damon, Al Pacino, Ellen Barkin




Gen : comedie, acţiune, thriller

Durată : 122 minute

Limba : engleză

Povestea : Danny Ocean şi echipa hotărăsc să-l răzbune pe un prieten comun după ce acesta face infarct, înşelat fiind de proprietarul de cazinouri Willy Banks (Al Pacino). Ei îşi propun să câştige în seara deschiderii cazinoului la toate aparatele, să sustragă de la inamic nişte coliere cu diamante şi nu în ultimul rând să-l împiedice pe Banks să câştige din nou premiul pentru cel mai bun hotel de 5 stele.

Impresii : Filmul este foarte amuzant, dinamic şi plin de situaţii comice care să compenseze lipsa realismului ... Actorii nu se remarcă prin interpretări demne de premii, nici măcar Al Pacino, deoarece nu-i permite rolul de băiat rău să arate mai mult. Însă împreună fac un spectacol care merită văzut!

Nota mea : 8


Ocean's thirteen